Cariera în uniformă: elevii Școlii Profesionale nr. 7 au descoperit oportunitățile serviciului militar
Centrul militar al municipiului Chișinău continuă, în mod constant, activitățile de informare și orientare profesională destinate tinerilor, având drept scop familiarizarea acestora cu oportunitățile de carieră în cadrul Armatei Naționale. În acest context, a fost organizată o întâlnire informativă cu elevii IP Școala Profesională nr.7 din municipiul Chișinău , activitate desfășurată cu sprijinul administrației instituției de învățământ și în cooperare cu reprezentanții Batalionului cu Destinație Specială „Fulger” . În cadrul ședinței informative, locotenent Livia Balaban , ofițer principal al Serviciului de încadrare a militarilor prin contract din cadrul Centrului militar al municipiului Chișinău, a prezentat principalele specialități pentru care există o necesitate constantă de personal în structurile militare. Printre acestea se numără funcțiile de bucătar militar, conducător auto, pușcaș, transmisionist și instructor sanitar, operator sisteme antidron...